Inițierea serviciilor de îngrijiri paliative în Transnistria


Proiect finanțat de Uniunea Europeană, implementat de PNUD

Durata proiectului: 1 martie 2018-31 august 2018

Îngrijirea paliativă a fost recunoscută în Moldova ca parte componentă a sistemului de sănătate încă în anul 2008. Cadrul legislativ a înregistrat progrese semnificative, serviciile de îngrijiri paliative fiind reglementate la nivel primar, secundar și terțiar. În stânga Nistrului nu au fost introduse serviciile de îngrijire paliativă, acest domeniu fiind o noutate atât pentru personalul medical, cât și pentru pacienții din regiune. 

Conform statisticilor, doar în 2016 în Transnistria au fost diagnosticate cu cancer 1855 de persoane, cu 212 cazuri mai mult decât în anul 2015. La sfârșitul anului 2016, 10 012 persoane, adică 2,1% din populația regiunii, se afla la evidența Dispensarului oncologic de la Tiraspol. În 2016, cota persoanelor care au decedat pe parcursul primului an de la stabilirea diagnosticului a constituit 27,6%, respectiv toți acești pacienți ar fi avut nevoie de îngrijiri paliative.

În urma discuțiilor cu specialiștii de la Tiraspol, am stabilit de comun acord necesitatea stringentă a luării unor măsuri în acest sens, spre beneficiul persoanelor diagnosticate și familiilor lor. Pentru a soluționa această problemă, este necesară punerea la dispoziția oncologilor, a medicilor terapeuți, a factorilor de decizie din Transnistria a actelor ce reglementează sistemul de îngrijiri paliative din Republica Moldova (în primul rând a protocoalelor clinice naționale în îngrijiri paliative) în limba rusă.

Dincolo de lipsa cadrului legislativ care ar reglementa domeniul, o altă problemă identificată este, implicit, lipsa cadrelor instruite pentru a acorda servicii de îngrijire paliativă pe tot teritoriul din stânga Nistrului. 

Scopul principal al acestui proiect este acordarea de către FFMS „Angelus Moldova” a asistenței necesare pentru inițierea unui sistem funcțional de îngrijiri paliative în regiunea transnistreană. 

Activitățile principale ale proiectului cuprind:
Instruirea a cel puțin 15 specialiști în domeniul îngrijirilor paliative la Dispensarul oncologic din Tiraspol, timp de 2 săptămâni (80 de ore academice) a fost efectuată de formatori de la Chișinău, din cadrul FFMS „Angelus Moldova”: Valerian Isac, expert în îngrijiri paliative și Natalia Carafizi, medic specializat în îngrijiri paliative; și de dna dr. Galina Buta, conf. univ., USMF „N. Testemițanu”.

Traducerea protocoalelor și a informațiilor de specialitate (pliante, informații, un ghid de îngrijiri paliative, ordine ministeriale și cele 5 protocoale clinice de îngrijiri paliative, aprobate de Ministerul Sănătății în 2011), apoi imprimarea și distribuirea acestora.

O vizită de studiu, cu durata de cel puțin 2 zile, în cadrul căreia participanții la instruire din regiunea transnistreană vor veni la Chișinău, pentru efectuarea vizitelor la domiciliu în raza municipiului Chișinău, împreună cu personalul de la Hospice Angelus. În a doua zi participanții vor vizita Centrul de Îngrijiri Paliative Pediatrice „Casa Angelus” (s. Isacova, raionul Orhei), pentru a observa în practică cum sunt acordate serviciile de îngrijiri paliative pediatrice în staționar.

Realizarea unei emisiuni informative la un post de televiziune din stânga Nistrului, dedicată îngrijirilor paliative și importanței acestora, cu invitarea unor specialiști în domeniu, competenți în cadrul activității de instruire. Emisiunea va informa cetățenii cu privire la oportunitatea de a beneficia de îngrijiri paliative. Difuzarea emisiunii pe întreg teritoriul Transnistriei va sensibiliza opinia publică privind importanța și semnificația îngrijirii paliative în societatea contemporană. 

În urma implementării acestui proiect, contăm pe introducerea unui sistem funcțional de îngrijiri paliative în regiunea transnistreană. La prima etapă, până la identificarea posibilităților de instituire a unui hospice staționar, datorită personalului instruit și voinței politice locale vor fi create primele echipe mobile de acordare a serviciilor de îngrijiri paliative oferite la domiciliu, care vor putea deservi bolnavii din toată regiunea. Odată introdus, acest sistem va putea fi preluat și monitorizat de organele conducerii locale, respectiv de instituțiile medicale din regiune, pe termen lung.
Prin cooperare, locuitorii ambelor maluri ale râului Nistru își pot îmbunătăți condițiile de viață.

Vizionări: 148
Donează