BALUL ANUAL DE CARITATE HOSPICE ANGELUS

Balul Anual de Caritate Hospice Angelus, este cel mai mare eveniment pe care îl organizăm anual în luna Mai. Selectul eveniment de colectare de fonduri, este cel mai important din Republica Moldova, la care își dau întâlnire ambasadori, membri ai corpului diplomatic, oameni din domeniul culturii, persoane publice și oameni de afaceri. 

Un program artistic de excepție, vinuri premium și bucate alese, licitații caritabile cu opere de artă, creații vestimentare ale designerilor autohtoni, obiecte de valoare și experiențe surpriză, toate vor fi elementele magice ce conturează anual balul.

Avem 15 ediții în spate și memorii de neuitat. Balul se organizează sub patronajul Președintelui de Onoare al Fundației Hospice Angelus, Altețea Sa, Prințul Ștefan Dimitrie Ferdinand Sturdza.