Articol despre Chișinău

Articol despre Chișinău

Chișinău este capitala, cel mai mare oraș și centrul administrativ, teritorial, economic, științific și cultural al Republicii Moldova. Orașul este așezat la o margine a pantei de sud-est a Podișului Central al Moldovei, în zona de silvostepă, fiind străbătut de râul Bâc, un afluent de dreapta al Nistrului.

La 1 ianuarie 1984, aici locuiau circa 604.500 persoane, conform recensământului din 1989 – 661.400, în 1996 – 662.000 persoane. În prezent (2020) Chișinăul găzduiește peste 738.500 de locuitori (estimare).

Chișinăul este legat prin căi ferate și drumuri cu toate municipiile, orașele și centrele raionale și multe sate din republică, de asemenea cu centre urbane din România, Ucraina, Bulgaria, Turcia, Belarus, Rusia și alte state. Din punct de vedere administrativ, este divizat în cinci sectoare: Centru, Botanica, Buiucani, Râșcani și Ciocana. Organul local al puterii de stat este Primăria municipiului (Consiliul municipal).

Chișinăul este supranumit „Orașul din piatră albă”. Respectivul supranume provine din abundența clădirilor deschise la culoare, fiind construite din piatra albă de calcar. Printre altele, primul vers din forma actuală a imnului orașului Chișinău, intitulat Orașul meu (muzică: Eugen Doga, versuri: Gheorghe Vodă), este: Orașul meu din albe flori de piatră. Forma anterioară a primului vers din imn era: Orașul meu cu umeri albi de piatră.