Balul anual de caritate Hospice Angelus 2019
La 24 mai 2019, începând cu orele 18:00, cca 190 de oameni și-au dat întâlnire la Balul Anual de Caritate Hospice Angelus, Ediția a X-a jubiliară cu tematica ”Hora Land”. Evenimentul a avut loc în incinta Radisson Blu Leogrand Hotel, situat pe strada Mitropolit Varlaam 77, Chișinău.
Balul de Caritate s-a desfășurat sub egida Alteței Sale Prințului Ștefan Dimitrie Ferdinand Sturdza, patron de onoare al Fundației ”Hospice Angelus”.
La eveniment s-au adunat reprezentanți ai corpului diplomatic: Excelența Sa Domnul Pascal Le Deunff– Ambasadoar al Franței în Republica Moldova, Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene – Tudor Ulianovschi, Silvia Radu – Ministru al Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Boris Gîlcă – Secretar General de Stat al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, invitați de peste hotare, printre care: Alteța Sa Prințesa Monika Sturdza, Alteța Sa Contele Carl și Contesa Juliet von Schönburg-Glauchau, oameni de afaceri, artiști, reprezentanți mass-media, reprezentanți ai Fundației „Hospice Angelus Moldova” și alți susținători ai organizației.
Oaspeții au fost întâmpinați cu pâine (coaptă cu mult suflet de Natka Minunatka) și sare, au savurat spumant de la Purcari Wines pe muzica inconfundabilă a ansamblului ”Ștefan Vodă”.
Programul serii a inclus o cină festivă și un program artistic variat. La eveniment s-a desfășurat o licitație cu strigare cu prezentare de obiecte inedite donate de: Moldeco, IG Wines, Kasandruta, Swarovski, Winerist, Mihu, Author, maestrul Iurie Matei, Serafim Urechean, Svetlana Bivol și Evgheni Hudorojcov; o licitație fără strigare, o tombolă și un video despre activitatea organizației.
Printre susținătorii cauzei nobile promovate de Hospice Angelus Moldova se numără artiștii care au evoluat pro bono la eveniment: ansamblul ”Veselia”, Bunica și Bunelul de la Văleni, ansamblul Vălencuțele și prezentatorii Victoria Condrat și Teodor Rădulescu.
Mulțumim sponsorilor celei de-a zecea ediții a Balului de Caritate, Sponsori Gold: Moldova Agroindbank, Purcari Wines, Supraten, Infinity Labz; Sponsor Silver: Radisson Blu Leogrand Hotel; Sponsori Bronze: Trigor AVD și Creator Iu. Borș; ”Irinda prim” și alții, care nu au rămas indiferenți și au susținut acest eveniment.
În seara evenimentului, grație generozității patronului de onoare și a participanților la licitația cu strigare, a fost colectată o sumă record de 47 mii EURO; iar suma acumulată din sponsorizări și participarea la eveniment depășește 23 mii EURO. Sursele financiare vor fi utilizate pentru serviciile de Îngrijiri Paliative (ÎP) gratuite prestate de către Hospice Angelus Moldova.
Scopul evenimentului este de a spori nivelul de conștientizare a publicului cu privire la necesitatea de ÎP în Republica Moldova și de a colecta resurse financiare pentru îngrijirea gratuită a adulților și copiilor aflați la evidența fundației (la moment în programul de îngrijiri la domiciliu: 60 adulți și 38 copii; 15 copii în staționar la Centrul de Îngrijiri Paliative Pediatrice „Casa Angelus” și cca 1500 pacienți în programul de stomaterapie).
Îngrijirea paliativă are drept scop îmbunătățirea calității vieții atât a pacienților cu boli incurabile, grave, avansate, cu pronostic limitat de viață de până la 12 luni, cât și a familiilor acestora, oferind asistență medicală, socială, consiliere psiho-emoțională și spirituală.
În anul 2018 cca 2100 de pacienți au găsit susținere și alinare alături de Hospice Angelus.
Vom fi bucuroși să vă revedem și la cea de a 11-a ediție a Balului Anual de Caritate și la alte evenimente organizate de Hospice Angelus!